Metoda mea de aplicare a fardului de ochi

Bună!

Forma sprâncenelor dumneavoastră este clar definită, precum cea a celebrităţilor şi bloggerilor? Şi arătaţi precum acestea? Adică, vă conturaţi sprâncenele de parcă sunt desenate, atingând zona de piele a frunţii? Dacă răspunsul este da, atunci trebuie să încetaţi imediat! De ce? Deoarece, credeţi-mă, aspectul natural este cel mai la modă! Evident, aceasta nu înseamnă că trebuie să renunţaţi complet la orice machiaj. În postarea de astăzi, veţi descoperi câteva informaţii utile referitoare la efectuarea unui machiaj profesional de sprâncene. Lectură plăcută!

Înainte de a începe aplicarea machiajului…

… faceţi tot posibilul să vă conturaţi sprâncenele în mod corespunzător. Dacă ochii dumneavoastră pot fi descrişi ca distanţaţi, nu îndepărtaţi părul din zona arcului sprâncenei. Astfel, veţi reduce optic distanţa dintre ochi. Acesată regulă, în mod evident, se aplică şi invers. Ochii apropiaţi pot deveni distanţaţi optic prin pensarea firelor de păr din punctul de unde începe sprânceana. De asemenea, reţineţi că eliminarea unui număr prea mare de fire de păr din zona arcului poate avea rezultate negative. Drept consecinţă, puteţi obţine linii extrem de subţiri, curbate într-un mod comic şi nu foarte atractiv.

Să conturăm sprâncenele!

De o importanţă majoră este nuanţa pe care alegem să o utilizăm pentru sprâncene. În principiu, aceasta ar trebui să se potrivească atât cu nuanţa tenului, cât şi cu cea a sprâncenelor naturale. Este evident că părul nu trebuie să fie nici foarte deschis şi nici foarte închis la culoare. Limita sigură care nu trebuie trecută este utilizarea unui produs cosmetic cu două nuanţe mai închise sau mai deschise. La fel de importantă este utilizarea unui produs conceput pentru machiajul sprâncenelor. Puteţi găsi numeroase produse cosmetice în orice farmacie (creioane, geluri, fard de sprâncene, henna). Preferatele mele sunt markerele şi creioanele care dispun de o perie mică pentru fixarea sprâncenelor şi aplicarea culorii. De asemenea, îmi plac fardurile de sprâncene care dispun de aplicator. În orice caz, folosesc deseori un set lansat de Shiseido, echipat cu perie şi burete, Burberry – Effortless Eyebrow Definer şi două creioane, primul de la Inglot şi al doilea de la Brow Now Marc Jacobs.

Cum se modelează sprâncenele?

Echipaţi-vă cu un creion de sprâncene, pensetă şi o oglindă de mărire. De asemenea, organizaţi un spaţiu confortabil pentru procedură (o masă obişnuită sau o masă de toaletă dacă dispuneţi de una). Începeţi prin a defini forma arcului sprâncenelor. Plasaţi creionul paralel cu nasul şi marcaţi punctul de începere a sprâncenelor. Apoi, mutaţi creionul pentru a trece prin colţul exterior al ochiului. Acesta va fi punctul unde sprânceana dumneavoastră trebuie să se termine. Plasând creionul pe partea laterală a nasului, marcaţi punctul unde sprânceana trebuie să fie ridicată. Reţineţi să plasaţi creionul în partea frontală a irisului.

Dumneavoastră cum vă faceţi modelaţi sprâncenele?

Paula

Hei! Mă bucur să te văd! Sunt Paula. Dacă îndrazneşti să stai cu mine, te voi introduce în lumea secretelor de machiaj şi ingredientelor produselor cosmetice, îţi voi oferi sfaturi despre cum poţi prepara tonere faciale acasă, măşti şi bombe de îngrijire a pielii, incredibile pentru baie. Fă-te comodă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *